Conceptul de sfintenie

În orice religie se face deosebire între sacru şi profan, iar omul religios este acela pentru care ceva este sfânt. Aceasta idee se găseşte ilustrată în mod evident şi impresionant în Sfânta Scriptură.
Cuvântul „sfânt” înseamnă „tăiat” sau „separat” în scopul unei întrebuinţări divine a unei persoane sau a unui obiect, mai exact, reprezintă o separare de ceea ce este comun sau profan. Terminologia Noului Testament face distincţia între sfinţenia reprezentată de însăşi fiinţa lui Dumnezeu şi sfinţenia care marchează poporul Său.
Putem aborda conceptul de sfinţenie privind din trei unghiuri:

1. Sfinţenia ca separare şi integritate morală
Termenul de „separare” asociat sfinţeniei este folosit în raport cu persoane sau lucruri care au fost separate şi puse deoparte pentru Dumnezeu şi lucrarea Lui. În cartea Exodul sunt menţionate:
– un pământ sfânt: „Dumnezeu a zis: nu te apropia de locul acesta, scoate-ţi încălţămintea din picioare căci locul pe care calci este un pământ sfânt.” (Exodul 3:5)
– o adunare sfântă: „În ziua dintâi veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă şi în ziua a şaptea veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă.”(Exodul 12:16)
– un sabat sfânt: „ …Domnul a poruncit aşa. Mâine este ziua de odihnă, Sabatul închinat Domnului…” (Exodul 16:23)
– un neam sfânt: „Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt…”(Exodul 19:6)
– un loc sfânt: „Să ia apoi berbecele pentru închinarea în slujba Domnului şi să pui să-i fiarbă carnea într-un loc sfânt.” (Exodul 29:31)
În cazurile prezentate, cuvântul sfânt nu implică aspecte etice, ci în special o consacrare pentru Dumnezeu şi lucrarea Lui, o separare de sfera comună, iar toate acestea cauzate de însăşi Dumnezeu. În mod similar, Dumnezeu a sfinţit poporul Israel separându-l de celelalte naţiuni ale pământului şi intrând cu el în legământ. Prin aceasta, însă, ei au căpătat o cunoaştere a Legii divine, morale şi ceremoniale.
Sfinţenia este, în consecinţă, recunoscută drept ţintă de ceea ce a fost ales şi pus deoparte de către Dumnezeu şi căruia i s-a dat un caracter ce se conformează legii lui Dumnezeu.

2. Sfinţenia caracterului lui Dumnezeu
Sfinţenia nu reprezintă o legătură a creaturii cu Creatorul, ci mai degrabă o legătură a Creatorului cu creatura. Sfinţenia Îi aparţine lui Dumnezeu, care este divin; El nu ar fi Dumnezeu fără ea. „Nimeni nu este sfânt ca Domnul Oştirilor…”(Isaia 6:3); „…Zi şi noapte ziceau fără încetare: „Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Dumnezeu, Cel Atotputernic, care era, care este, care vine!”(Apocalipsa 4:8b)
Referirile se fac la superioritatea morală a lui Dumnezeu, care este liber de toate limitările, la perfecţiunea Lui morală – „Ochii Tăi sunt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul şi nu poţi să priveşti nelegiuirea…”(Habacuc 1:13a)
Dumnezeu singur este sfânt şi reprezintă standardul integrităţii morale în creaturile Lui, sfinţenia Lui este un “atribut al atributelor”, cel care dă unitate tuturor atributelor lui Dumnezeu.
În Scripturi sfinţenia este atribuită în mod expres fiecărei Persoane din dumnezeire:
– Tatălui “…Sfinte Tată…”(Ioan 17:11)
– Fiului “ …prin Numele Robului Tău celui Sfânt, Isus…”(Faptele Apostolilor 4:30)
– Duhului Sfânt “…când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi…( Faptele Apostolilor 1:8)

3. Sfinţenia în raport cu poporul Său
Vechiul Testament aplică cuvântul “sfânt” fiinţelor umane în virtutea consacrării lor unor scopuri religioase, de ex. preoţilor care au fost consacraţi prin ceremonii speciale şi chiar naţiunea întreagă Israel în calitate de popor separat dintre naţiuni şi consacrat lui Dumnezeu.
În Noul Testament este prezentă această idee arătând cum soţul necredincios este sfinţit în virtutea relaţiei lui cu soţia credincioasă şi invers -“Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta necredincioasă şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele, altminteri copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi.” (1 Corinteni 7:14)
Dumnezeu vrea să comunice sfinţenia Sa poporului Său. (1 Petru 1:15,16)
Prin viaţa şi caracterul Său, Isus Cristos este exemplul suprem al sfinţeniei divine. Este standardul caracterului creştin şi garanţia lui. „Cel ce sfinţeşte si cei ce sunt sfinţiţi sunt dintr-unul.”(Evrei 12:11)
Noul Testament prezintă sfinţenia în contrast cu orice necurăţie, fiind vocaţia supremă a creştinilor şi ţelul trăirii lor.


Pastor Dorel Rus

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>