Departament social

Ești pasionat de activitățile sociale?

Daca DA, atunci Biserica Speranța poate fi răspunsul la pasiunile tale!

Noi avem convingerea că Biserica lui Hristos nu trebuie să slujeasca doar madularelor sale, ci tuturor oamenilor din toate categoriile sociale. Astfel, aici la Biserica Speranța, te poți implica în diferite activități sociale, de la vizite la centrul de plasament până la vizitarea deținutilor din penitenciarul Popa Șapcă.

Grupul de asistență socială Găvojdia

Vizite bilunare

Încă din anul 2008, noi – tinerii din grupul de asistență socială, organizăm activități regulate la centrul de plasament din Găvojdia. În cadrul unor vizite, care au loc o dată la 2 săptămâni, avem șansa să-i cunoaștem mai bine, și chiar să legăm relații de prietenie, cu tinerii adolescenți si copii de la centrul de plasament. Dacă ești si tu unul din acei tineri cărora le place să lege relații de prietenie cu alți tineri adolescenți, sau chiar să faci diferite lucruri practice cu talanții pe care ți i-a dat Dumnezeu, ești mai mult ca binevenit printre noi.

“Să ajuți un om nu e foarte greu, însă să schimbi un destin…asta necesită devotament.”


Întâlniri cu tinerii care studiază în Timișoara

O dată la două săptămâni ne întîlnim la Fundația Agathos, vis-a-vis de Biserica Baptistă nr.2, cu tinerii ce studiază în Timișoara. Întâlnirea are loc, de obicei, miercurea în intervalul orar 18:00 – 20:00. În bucatăria Fundației, pregătim împreună cu ei cina, iar după masă ne mutăm în living, unde avem un timp de părtășie și discuții libere pe diferite subiecte.


Tabere de vară

Tot în fiecare an, începând cu 2010, organizăm tabere cu copii din Centrul de Plasament Găvojdia, la Sasca Montană, județul Caraș Severin, un loc unde Fundația Agathos deține o cabană. Acolo avem o săptamână în care dimineața ținem studiu biblic, după masa mergem în drumeții, apoi facem jocuri. Pentru programul de seara pregătim scenete și cântări împreună cu copii. Prin aceste tabere Dumnezeu a lucrat într-un mod minunat, copii au înălțat rugăciuni care au fost ascultate și inimile lor atinse, iar viețile lor au primit sens și direcție.


Crăciunul prietenilor

În preajma Sărbătorii Nașterii Mîntuitorului, în cadrul Bisericii Speranța, organizăm evenimentul ”Crăciunul Prietenilor de la Găvojdia”. În cadrul acestei sărbători aducem toți copii de la orfelinat la Biserica Speranța. Copii iau parte la programul din biserică, unde ei înșiși vin pregătiți cu colinde, poezii și urări. După serviciul divin, copii și tinerii din grupul de asistență socială, coboară în sala de jos unde servesc prânzul, mai apoi are loc un timp de părtășie și voie bună. Înainte să plece, fiecare copil primește cadouri și dulciuri.