Gropile ipocriziei


Spunea cineva că: „Cine nu învaţă din istorie este condamnat să o repete”. Noi putem învăţa din greşelile altora sau putem persista în comiterea aceloraşi greşeli mereu şi mereu. Pentru a evita căderea în gropile ipocriziei şi a legalismului în viaţa noastră spirituală, putem învăţa din greşelile fariseilor de altădată, prezentate în mesajul public al Domnului Isus din Matei 23. El denunţă cu asprime religia falsă a acestor conducători religioşi deghizată sub masca adevărului, dându-ne posibilitatea de a învăţa câteva lecţii spirituale:

1. Nu predica ceea ce nu practici
Cărturarii şi fariseii îşi asumaseră o autoritate care nu le aparţinea: „s-au aşezat singuri pe scaunul lui Moise”, este traducerea literală. Nicăieri în Scriptură nu găsim că Dumnezeu a acordat vreo autoritate acestei grupări. Singura lor autoritate era Cuvântul lui Dumnezeu. Prin urmare, poporul trebuia să asculte de orice învăţătură dată de farisei din Cuvânt, nu însă de tradiţiile şi regulile omeneşti impuse de ei. Fariseul ignora starea interioară a inimii, preocupându-se numai de împlinirea a numeroase reguli şi ceremonialuri care guvernau fiecare detaliu al vieţii, fără a împlini ceea ce cerea Legea de fapt. A predica una şi a face alta este doar ipocrizie.
Pentru ei, slujirea însemna impunerea a tot felul de legi şi adăugarea de noi poveri în spinarea poporului. Cu alte cuvinte, erau mai aspri cu alţii decât cu ei înşişi. Isus a venit să uşureze poverile oamenilor (Matei 11:28-30), în timp ce legalismul caută întotdeauna să le îngreuneze. Isus nu ne cere niciodată ceva ce El Însuşi să nu fi făcut. Fariseii porunceau fără ca ei înșiși să facă. Aceasta nu se rezumă doar la predicatori, ci la oricine care gândeşte că-i poate ajuta pe alţii fixând standarde pentru aceștia, pe care însă nu consideră că ar trebui să le atingă şi el.

2. Nu fă paradă cu pietatea ta
Pentru ei, succesul însemna a fi recunoscuţi şi lăudaţi de oameni. Vânau gloria şi luminile scenei, asigurându-se că oamenii observau cât de „spirituali” erau. Aprobarea lui Dumnezeu nu îi interesa. Făceau uz de religie pentru a atrage atenţia, nu pentru a-L glorifica pe Dumnezeu. Mergeau până acolo încât se foloseau de nişte ornamente religioase pentru a-și scoate în evidenţă pietatea. „Filacteriile” erau nişte cutiuţe mici de piele care conţineau pasaje din Scriptură. Ei purtau aceste cutiuţe lipite pe frunte şi legate pe braţ, împlinind astfel literal pasajele din Deuteronom 6:8 şi 11:18. Apoi, își măreau „ciucurii” de la poalele hainei, silindu-i ostentativ pe oameni să bage de seamă cât de „spirituali” erau.
Aceasta nu înseamnă că devoţiunea noastră înaintea Domnului trebuie să nu fie văzută de oameni. Domnul Însuşi a spus: „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri”. Diferenţa o face motivaţia noastră. Suntem chemaţi să lăsăm să lumineze lumina noastră pentru ca oamenii să-L slăvească pe Dumnezeu, nu pe noi.

3. Nu fă confuzie între performanţa religioasă şi adevărata măreţie
Fariseii credeau că poziţia era un semn de măreţie, deci căutau cele mai bune locuri în sinagogă şi la dineurile publice. Nu există niciun fel de legătură între locul pe care stai şi ce fel de om eşti. Spunea cineva: „Nu încerca să devii un om plin de succes, ci încearcă mai degrabă să devii un om de valoare”.
Ei credeau de asemenea că titlurile de onoare erau un indicator al unei anumite poziţii sociale. Titlul „rabi” era râvnit de liderii religioşi. Isus le-a interzis ucenicilor să folosească titlul „rabi” pentru că toţi erau fraţi, şi numai El era Învăţător, îndepărtând „aureola mistică a clerului” pe care o construiseră fariseii. Între copiii lui Dumnezeu există o egalitate spirituală sub domnia lui Isus Hristos.
Domnul Isus le-a mai interzis să folosească titlul de „dascăl”, care înseamnă călăuză, conducător, unul care merge înainte şi călăuzeşte. Dumnezeu a aşezat în Biserică conducători spirituali care însă nu trebuie să ia locul lui Dumnezeu în viaţa noastră. Un adevărat lider spiritual îşi îndrumă oamenii spre o părtăşie mai strânsă cu Hristos, nu spre o sclavie faţă de propriile lui idei şi convingeri. Adevărata măreţie stă în slujirea altora, nu în a-i sili pe ceilalţi să ne slujească. Adevărata măreţie nu se fabrică, ci poate să vină numai de la Dumnezeu pe măsură ce ascultăm de El. Dacă ne înălţăm pe noi înşine, Dumnezeu ne va umili. Dar dacă ne umilim, la vremea potrivită Dumnezeu ne va înălţa.

Vom fi păziţi de căderea în gropile ipocriziei dacă, la fel ca Domnul Isus, vom pune accentul pe omul lăuntric şi nu pe cel exterior, vom trăi o viaţă spirituală bazată pe principii şi nu pe reguli şi rânduieli, vom măsura spiritualitatea în funcţie de caracter şi nu în funcţie de activităţile religioase şi vom învăţa umilinţa şi slujirea până la sacrificiu fără a urmări poziţii şi scopuri personale. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Pastor Aurel Avram

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>